Spre suduri

Spre suduri

Spre suduri taina mea mai lasă
necunescute fumuri din comoară
pe crengi în plâns de doruri ce le apasă,
hrănind un suflet-val cu o povară.

Eu vreau să lupt ca să-mi rămâi lumină
acum în frunze ce-au rămas pe casă
pășesc stingher în marea ta de vină
scriind pe val o vreme ce mă lasă.

Tu îmi ești un cântec, sufletul de zeu,
mi-ești veșnicie, dor și alinare
sfioasă rază în drag de Dumnezeu
și foc la căpătâi de lumânare.

Îmi ești poem în vremea cea haină
eu sunt blestem în dorul de-a iubi,
lumina lui nu poartă nicio vină
mă îmbracă frunza în visul de-a mai fi.

Mi-e visul munte, roca lui mă apasă
și valul poartă gust de inserare
te îngân ca simfonie, oare-ți pasă?
când dorul se întinde a înnoptare.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mi-e visul munte, roca lui mă apasă 
    și valul poartă gust de inserare 
    te îngân ca simfonie, oare-ți pasă? 
    când dorul se întinde a înnoptare.

    Frumos!

Acest răspuns a fost șters.
-->