Soarele îsi închide pleoapa,
aruncând marame sângerii
peste veşnicia lumii
dezgolită
de căldura cuvâtului,
de frânturile bucuriei,
de umbrele care coboară lin
pe tâmpla timpului
oboist.
Apare luna
în armuri de taină,
lunecând pe tărâmul tăcerii,
unde inundă parfumul speranţei
în ziua de mâine.
Pe cerul fără capăt
tremurul stelelor
desenează pe retina înlăcrimată
curcubeie înceţoşate,
inevitabilul somn înghite cuvintele
în inperceptibilul surâs.
Dezgolită de orice tresărire,
noaptea pune stăpânire
pe orice simţire
bântuită de farmecul visării,
lasă în pragul timpului
libertatea gândului,
a speranţei,
a dorului,
toate îsi au lăcaşul
în căuşul sufletului,
iar cheia e în noi,
în liniştea interioară.
-->
Comentarii
multumesc cu mult drag...pot lua leptopul????????????????
”Soarele îsi închide pleoapa,
aruncând marame sângerii
peste veşnicia lumii
dezgolită
de căldura cuvâtului, ...”
Căldura cuvântului tău a ajuns până la mine Maria, și m-a încântat.
Frumoase versuri!