steaua care piere
am uitat numărul anilor clepsidră
între rotiri și stingeri diafane
către un alfa care nu mai e
eu sunt omega
ce-am rămas în prag
aștept să vină seara mea frumoasă
ca să scot stele din fântâni
în cituri ruginite de amurg
cu lumânări și cumpene pe cer
ce se topesc în zorii care pier
în seara asta de cerneală
mi-apare umbra ta ca o petală
cu cerul care are ochii tăi
pierduți prin codri rătăciți prin văi
răsăr dintr-un senin- doi aștri
ce sunt ai inimii pilaștri
cosânzeană cu umerii de platină
mersul tău se clatină
ca libelula printre vise
în nopți de nesomn închise
e curbura coapsei tale
ce se mișcă prea agale
rămasă din împietriri
și din ninse amintiri…
șoldul gol așa prin noapte
și cu sânii de mătase
rumeniți la foc de lună
parcă-s două mere coapte…
între alfa și omega
au trecut anii s-au dus
lumea noastră n-a fost lume
a apus
s-a aprins o stea pe cer
în tăcere
este steaua noastră dragă
care piere…
vineri, 8 noiembrie 2013
-->
Comentarii
Frumos poem...Felicitări!