Stejarul

[ION PĂRĂIANU]

Stejarul
*
Sus, pe deal, la cuculie,
În bătaia vântului
Stă stejarul și mângâie
Obrazul pământului.
*
Crengile îi plâng pe poale
Sărutând pământul rece,
Timpul a venit și doare...
La rînd, totul se petrece.
*
Frunzele în ritm de vals
Împrejuru-i se disipă;
Adevărul e un fals,
Când, azi totul e risipă.
*
În izida unui timp
De atâția zeci de ani
Și-a sculptat alt fel de chip –
Voievod – între stejari.
*
E un mic turn de control
Pe piscu’-nalt și pleșuv
Și-n andante „si bemol„
Își mai strânge ceva-n jur.
*
E fălos! Îl știe satul
Ca un semn lăsat de Domnul;
Cum împărăția-i altul
Nu e gata să-i ia locul.
*
Mugure de vârf înfipit
În cupola cerului,
Rădăcinile-n zenit...
Spațiu’ larg stejarului.
*
Este toamnă și-i târziu
Pentru cei trecuți de-o vârstă;
Eu, ca toți, aș vreau să știu
Pe stejar cine-l mai mustră?
*
Nu cumva colbul din stele
Sau cenușa dintr-un soare
Ar putea să-i cadă grele
Peste umerele-i goale?
*
Nu. Sub drapel cu jurământ
Mai decât un brav soldat
Stă planton cu pieptu-n vânt –
Monument – lemn înghețat.
*
E martor al vieții noastre...
Ne-a ținut la umbra-i verde
Nopți de-a rândul, și... albastre;
Iar acum, ne poate pierde.
*
S-au dus mulți săteni în timp...
El, pe deal, la cuculie,
A rămas veșnic înfipt
În a țării noastre glie.
*
ION PĂRĂIANU

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]