Strigătul – caldarâm de timp

 

 

Cuvintele s-au strâns toate, la un loc, în cerc. În mijloc

 

-ul lor era bucata mea de cer,

se întindea dincolo de zi.

 

A venit noaptea. M-a prins întins,

pe jos. Muşcam hulpav din vise

ca dintr-un măr, defrişam pădurea

de gânduri

şi

şoaptele curgeau pe la margini de buze,

 

udau dorul născut din fâlfâiri de aripi.

 

Era vremea mea, să tac, acum. Vopseam tăcerea

dincolo de drumul cu poarta deschisă, să nu mă

mor (de)cojit de vreme, pe caldarâm de timp.

 

Tu auzi cum te strig!? Te iubesc! Sufletul meu.

 

 

02.04.2016  ora 21,51’

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Mai Mult…
-->