Sub pleoapa-n adormire legată-n noduri ude,
străluce un luceafar dorit să-mpărtăşească,
un vis de evadare, dar, nimeni, nu-l aude,
ca pod de stele mii în ceruri să-i croiască.
Ar vrea să-şi faurească în noapte, aripi albe,
în zborul lui divin să ţeasă pânza sorţii,
să zboare peste ape cu flori de nuferi, dalbe,
cununi să-mi lase în zori, cu drag în faţa porţii.
Şi, la rscruci de vise să poat-a poposi,
urzind un alt destin, poate, iubirii noastre,
pe-un coviltir de stele cu îngeri ce-or sosi,
ei să brodeze totul, cu fir sfinţit de astre.
Noaptea-i grea, sub falduri ascunde amintirea,
cu taine nepătrunse, pictate-n roşu-aprins,
negru-i stins în alburi, sfinţind în cer iubirea,
sub ploi de stele caste, ce cad pe foc nestins.
-->
Comentarii
Foarte frumoase metafore!
Cu aceeași admirație!