ANNEI!
Pe afar' miroase-a ploaie, cerul este înnorat,
Ziua, iată, se măreşte, iară noaptea s-a scurtat;
Orizontul iar se umflă, parcă, parcă dă să crape,
Soarele se cam grăbeşte, fiindcă luna e aproape
Totul cade-n nemişcare, dorm şi florile de nufăr,
Doarme-ntreaga păsărime, aninate pe un tufăr...
O aştept şi-n astă seară într-un alb cum scrie-n cărţi,
Să colinde Universul, trecând mii şi mii de porţi!
Fie nopţi cu lună plină sau cu volburi de genune,
Te strecori prin timp şi spaţiu ca un sunet printre strune;
Îmi apari precum o zână, cu ochi mici şi visători,
Cu un trup de Afrodită, sâni acoperiţi cu nori
Şi în vraja caldă-a nopţii, fără să-mi dau bine seama,
Într-un ritm de barcarolă îţi arunci din nou năframa;
Cu ochi plini de fericire se ating buzele noastre,
Ne iubeam cu-atâta patos... printre mii şi mii de astre!
-->
Comentarii