Suflet tăcut

1979336155?profile=original

Când picurii de ploaie picteazã pe nimic

și-n stropi se oglindesc culori din curcubee,

desprinse chiar din Soare a razelor condeie;

tu taci, privind uimită! Nici eu, nimic nu zic!

Spectacol de lumină. Trăire și culoare;

și pe pământ... și-n suflet. Fin, mâna mi-o atingi!

Privirea-ți fermecată și zâmbetu-ți de floare trădează fericirea.

 Dar iar nimic nu zici!

Un freamăt viu ți-e trupul! Văd pieptu-ți cum tresaltă!

Privești la ploaia caldă ce cade curcubeu.

Zâmbești! Te strângi la pieptu-mi! Ești toată-mbujorată!

Tăcerea ta, nu doare! Tăcut, zâmbesc și eu!

 

Haină ursitoare, la ceas târziu de noapte,

răpitu-ți-a din leagăn plăcerile vorbirii,

cu vorbe nerostite; și ne-nțelese șoapte!

 Dar ți-a lăsat sub pernă simțirile trăirii.

 

Stăm unul lângă altul. Ești zâmbet și trăire!

Imensitatea lumii în picuri o găsești?!

Nu am văzut vreodată atâta fericire să șadă în vreun suflet!

 Nu-n suflete lumești!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  •  

    Un freamăt viu ți-e trupul! Văd pieptu-ți cum tresaltă!

    Privești la ploaia caldă ce cade curcubeu.

    Zâmbești! Te strângi la pieptu-mi! Ești toată-mbujorată!

    Tăcerea ta, nu doare! Tăcut, zâmbesc și eu!”..un poem de dragoste foarte frumos! Felicitari!

  • Versuri foarte frumoase!

  • Frumoase versuri, domnule Ovidiu Donisă ! Rănesc sensibil inima.

Acest răspuns a fost șters.
-->