Când picurii de ploaie picteazã pe nimic
și-n stropi se oglindesc culori din curcubee,
desprinse chiar din Soare a razelor condeie;
tu taci, privind uimită! Nici eu, nimic nu zic!
Spectacol de lumină. Trăire și culoare;
și pe pământ... și-n suflet. Fin, mâna mi-o atingi!
Privirea-ți fermecată și zâmbetu-ți de floare trădează fericirea.
Dar iar nimic nu zici!
Un freamăt viu ți-e trupul! Văd pieptu-ți cum tresaltă!
Privești la ploaia caldă ce cade curcubeu.
Zâmbești! Te strângi la pieptu-mi! Ești toată-mbujorată!
Tăcerea ta, nu doare! Tăcut, zâmbesc și eu!
Haină ursitoare, la ceas târziu de noapte,
răpitu-ți-a din leagăn plăcerile vorbirii,
cu vorbe nerostite; și ne-nțelese șoapte!
Dar ți-a lăsat sub pernă simțirile trăirii.
Stăm unul lângă altul. Ești zâmbet și trăire!
Imensitatea lumii în picuri o găsești?!
Nu am văzut vreodată atâta fericire să șadă în vreun suflet!
Nu-n suflete lumești!
-->
Comentarii
”Un freamăt viu ți-e trupul! Văd pieptu-ți cum tresaltă!
Privești la ploaia caldă ce cade curcubeu.
Zâmbești! Te strângi la pieptu-mi! Ești toată-mbujorată!
Tăcerea ta, nu doare! Tăcut, zâmbesc și eu!”..un poem de dragoste foarte frumos! Felicitari!
Versuri foarte frumoase!
Frumoase versuri, domnule Ovidiu Donisă ! Rănesc sensibil inima.