Suflete cu aripi schilodite,
Vă conjur să nu zburați în sus!
N-ați gustat nici iernile cumplite,
Nici mirajul versului apus.
Pentru o poemă mai frumoasă
Ca monotonii ce vă umbresc,
Ați luat obsesii de acasă:
Cele care-n veci vă prigonesc.
Și, în virtutea singurătății,
Debitați folclor omniscient.
Ce tribut plătiți eternității
Și acelui demiurg absent?!
Nu știți voi că-n repetate rânduri
Au suit corsari pe-același turn
Și-n pleiadă închinară gânduri
Sinelui acela taciturn?
Suflete cu aripi schilodite,
De veți vrea să mai zburați spre noi,
Umbrele acestea prigonite
Ar veni Acasă înapoi!
Și, atunci, o dulce amintire
A trăirii voastre pe Pământ
Ar putea s-aducă împlinire
Zborului captiv în necuvânt.
-->
Comentarii
Suflete cu aripi schilodite... Ai zugrăvit un intreg tabloi doar cu aceste cuvinte! Iar vibrația lor trece de ochii care citesc și răscolește...
Felicitări, Paul!