Sufletul...

 

 

l-am lăsat să zboare în înalt. Să (mă) privească

de undeva de sus. Eu am obosit. Stau aşezat,

culcat

pe o piatră

cu palmele strânse căuş

să-mi susţină privirea spre el. Aştept să-şi apropie

(în)depărtarea.

Să-şi odihnească aripile pe umerii mei

sau

“norocul” să-mi cadă pe frunte,

să-mi dea putere,

pe faleza cerului, să alergam, să ne (cu)prindem în braţe,

în punctul acela

unde roua din dimineaţa clipei,

a unit cerul cu pământul.     

 

02.07.2014, ora 11,00’

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • multumesc mult Lenus, o zi frumoasa, Marius

  • Frumos Marius!

  • Multumesc asemenea, Marius!
  • multumesc din suflet de vizite si cuvinte si Gabriela... de gandul tau nascut frumos, o seara minunata, Marius

  • Nu pleacă niciodată prea departe ... Se duce doar sa rătacească în lumea aceea a lui , alergând după vise... Se întoarce întotdeauna să-şi odihnească aripile obosite de aşteptarile mele . Câte odată îl invidiez ... aş vrea şi eu să pot zbura cu el , dar îmi atârnă de picioare prea mult zbucium cotidian . Intr-o zi când am să fiu pregătita , am să las in urmă toate grijile şi dezbracată de orice teama am sa ma înalţ cu el înt-un zbor alb dincolo de albastrul cerului tocmai acolo unde se naşte curcubeul ce dă culoare viselor ...
  • Sincere aprecieri!

Acest răspuns a fost șters.
-->