Stelele înfloresc în piatră
sărutul,
un fel de atingere pe muchii
secţionând rotundul,
tăiat în trupul porţii.
Din adâncul fântânii,
cu două mâini-ciutură,
adaugă peste sunete
surde tăceri.
Sufletul, pironit de remuşcări,
topitindu-se în absolut,
se teme de dangătul marelui clopot,
căzut sub umbrela
turnului de veghe.
Cerul de plumb se sparge
în ţipetele morţii.
După echinocţiul de primăvară
învie în aer
Spiritus Sancti,
oamenii se miră,
cad în genunchi
primind din sine mântuirea.
Comentarii
Mulţumesc Lenuş, de citire.
Am lecturat cu plăcere aceste versuri frumoase