Am ajuns la birou binedispusă, chiar dacă nu dormisem deloc. Sau poate totul a fost doar în vis?
Narcisa m-a întrebat dacă am vorbit cu Mihai. I-am confirmat.
-Şi ce a zis?
-Urmează să vedem ce va face. De acum are"tema" şi are şi"cauza" pe deasupra.
L-am sunat pe Mihai. Mai are câteva zile de liber în contul"ieşirii" la Santiago. Mi-a răspuns cu blândeţe:
-Da, iubito! şi apoi a tăcut aşteptând. Pe fundalul liniştii am desluşit nişte sunete ciudate ce-mi sugerau acea muzică stranie a chinezilor.
-Unde eşti?, am întrebat un pic temătoare.
-Mă ocup de Narcisa.
-Eşti...la ea? am întrebat intrigată şi m-am surprins strecurând o undă de gelozie în glasul meu.
-Nu sunt la ea. Mă ocup pentru ea, mi-a răspuns apăsat, ca pentru o blondă.
-Ce se aude acolo?
-Zborul unei rândunele pe cerul albastru.
Iar bate câmpii, mi-am zis. Mi-a rămas în gând nota de gelozie ce se strecurase în glasul meu, privitor la prietena mea.
"Nu poate fi adevarat că am avut o asemenea părere. Nu eu am gândit asta."
Diavolul mititel mi-a dat rapid replica:
"Dar şi la...George te-ai gândit, e drep doar pentru o clipă, dar te-ai gândit ca la un bărbat "doiânunul"."
Am scuturat uşor din cap să-l gonesc pe "intrus".
Aproape de sfârşitul programului m-a sunat el.
-Mâine de dimineaţă Narcisa e acasă?
-Da , am răspuns reflex şi am tăcut să primesc o explicaţie.
Mihai tăcea. Mi-am călcat pe inimă să-l întreb:
-De ce mâine de dimineaţă?
-Să ne ocupăm de sănătatea ei.
-Să ne ocupăm... adică cine? Apoi a continuat Te rog, învoieşte-te câteva ore, mâine de dimineaţă.
-Vii să mă iei?
-Sigur, Scufiţă Roşie. Eu sunt lupul cel rău şi vin să te mai iau o dată.
-Eşti purcel! Un mare purcel! Dar îmi place să aud ce spui! Sună promiţător...
A închis. Juniorul dădea semne de viaţă din ce în ce mai intens. Am ajuns acasă, am mâncat, apoi am răvăşit conţinutul cutiei de scrisori: hotărârea de divorţ, facturi, o vedere de la Ioana. Am citit"certificatul meu de libertate":"Hotărâre...în şedinţa publică...declară desfacută căsătoria..."
Nu ştiam dacă ar trebui să mă bucur sau nu. Erau nişte ani din viaţa mea. Am simţit că mi s-a luat o piatră de pe inimă dar mă încerca şi o oarecare părere de rău.
Mihai mă privea atent.
-Ce este?, l-am întrebat.
-Nimic. Mă uitam la chipul tău şi am văzut o mulţime de gânduri ...
-Şi?
-Nimic deosebit. Mă întrebam cum ar trebui să reacţionezi. Să te bucuri? Să te întristezi?.
Statutul de "fără soţ" l-am avut atâta vreme, încât, în această clipă, acest act, mi se părea nerelevant, o simplă formalitate.
-Crezi că mai suporţi încă unul?...m-a întrebat el cu tonul patern.
-Da! Zece ani nu sunt chiar mulţi.
-Se vede că ai stat la taclale cu Sanda.
-Să înţeleg că mă ceri în căsătorie?
-Doreşti o "legalizare?"
-Ce femeie nu-şi doreşte?
-Vrei să fii soţia mea pentru următorii zece ani?
-Mă mai gândesc. Acum te am la mână, adică în burtă, i-am răspus cuprinsă de emoţie dar cochetând zâmbitoare.
S-a aplecat şi de sub masă a luat o cutie înaltă şi cam subţire.
-Ce ai acolo?
-Un dar de nuntă!
Mi-a întins pachetul. Eram emoţionată. Niciodată nu reuşeam să-i anticipez gesturile sau reacţiile.
Am desfăcut capacul şi, sub el, deasupra unor materiale de umplutură, am găsit un plic cu destinatar:
"PENTRU VOI"
Am deschis plicul:
"Pentru-amândoi, când veţi veni acasă,/Tăticul a adus în mâini şi-n plasă/Hăinuţe, flori, bomboane, portocale/
Şi-o inimă ce n-are loc pe cale./Azi am trei inimi, şase braţe/Pe amândoi spre cer să vă înalţe,/Am un picior în care sar desculţ/Ca-n vremea pantalonilor mei scurţi!"
Semnat:TATA.
Doamne, câtă bucurie în doar câteva rânduri!
-Te iubesc mult!, i-am zis înbujorată.
Am vrut să-l îmbraţişez dar el m-a oprit întrbându-mă:
-Într-un pachet aşa mare, numai un plic?
Femeia din mine a amânat îmbrăţişările, iar pisica din mine m-a dus diect la conţinutul pachetului.
Am descoperit o...statuetă...o compoziţie ciudată. La bază, acea coloană avea o reprezentare generoasă a soarelui, din care se ridica o columnă. La intervale egale, cele patru laturi erau întrerupte de câte un inel.Pe spaţiul dintre inele erau reprezentate, în bazorelief, rând pe rând, în urcare, simbolurile zilelor săptămânii:LUNA, MARTE, MERCUR, JUPITER, VENUS, SATURN, apoi ca o reluare:SOARELE şi încă o dată toate simbolurile. Tot de jos, uşor depărtată de coloana propriuzisă, se ridica o liană sau un şarpe stilizat. Mişcarea unduitoare se încolăcea până în dreptul celui de-al doilea simbol al lunii. Acolo se întorcea şi toată porţiunea dintre VENUS şi LUNĂ era prinsă într-o unduire fără sfârşit, ca o reluare perpetuă. L-am privit mirată şi l-am întrebat semnificaţia.
-"Blonda" mea dragă, aceasta e reprezentarea acelei zile de vineri care nu se încheie niciodată.
Mi-a plăcut. Chiar nu m-am gândit că acele versuri pot fi transpuse "în spaţiu".Eram mută. Apoi mi-am zis:"nu-mi vor ajunge cei zece ani să-l descopăr."
Am simtit nevoia să mă "reculeg". Era prea multă emoţie, prea multă "acţiune" în preajma lui. Mihai a rămas în sufragerie. Am adormit visând acel ciclu nesfârşit:vineri, sâmbătă, duminică, vineri, sâmbătă....
O altă zi.
Ne-am trezit devreme. Pe covor, în sufragerie, "timpul în spaţiu", trona peste mizeria din pachet. El a preparat micul dejun şi cafeaua iar eu am curăţat ce era de curăţat şi am pus darurile la locul lor.
Am mai citit încă odată "pentru amândoi".
Mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut. Mihai a dat câteva mail-uri, câteva telefoane. La opt şi jumătate el era gata de plecare dar şi eu. Am plecat. Nu era drumul spre Narcisa dar la el nu mă mai mira nimic. După un timp, a oprit la o casă cochetă, îmbrăcată în verdeaţă, cu o portiţă protejată de un acoperiş în formă de pagodă. Simbolurile fengşui erau vizibile din stradă, în toate colţurile. La poartă a apărut o doamnă subţirică, asiatică şi parcă ştearsă. A salutat prin înclinarea capului. Mihai i-a spus câteva cuvinte. "Mititica" a dispărut. La scurt timp, o doamnă, cu un coc superb, ornat cu beţişoare de santal, şi-a făcut apariţia, la poartă. La vederea lui Mihai, a zâmbit bucuroasă iar ochii, frumos desenaţi, au zâmbit şi ei. A unit palmele înclinând capul. Din spate,"micuţa" i-a înmânat un pachet şi apoi a venit cu Mihai spre maşină. Eu am coborât iar el ne-a făcut prezentările:Doamna Dalia şi Doamna...Rândunică pe cerul albastru. Ne-am întins mâinile, ni le-am atins discret, apoi ea şi-a împreunat palmele şi şi-a aplecat cocul superb. Am urcat amândouă pe bancheta din spatele maşinii. Rândunica i s-a adresat ciudat:
-Profesore, alături de mulţumirile mele, te rog primeşte un mic dar din partea mea.
Apoi adresându-se mie:
-S-a întâmplat cu ani în urmă un lucru extraordinar. Aici, sub bagheta domnului, am reuşit să-l iubesc pe Lao Tze şi să mă apropii de Tao Te King. Tot aici am avut norocul să mă apropii de înţelepciunea lui Sun Tzu.
După aceste vorbe, din care nu am înţeles mare lucru, Rândunica l-a dirijat pe Mihai printre străduţe mai ferite şi am oprit în faţa altei porţi cu pagodă.
Rândunica a sunat şi, aproape imediat, a apărut la poartă un omuleţ asiatic, cu o bărbuţă rară şi albă. În mână purta un fel de diplomat, învelit în mătase verde, cu o broderie superbă, ce reprezenta doi dragoni roşii. Mihai a coborât şi i-a deschis portiera. Omuleţul s-a aşezat şi a spus un "bunăziua"abia auzit.
Drumul până la Narcisa l-am parcurs în tăcere. Singurele sunete izvorau din radioul maşinii. Am urcat.
Narcisa ne aştepta aşezată în pat. A tresărit văzând, împreună cu noi, doi asiatici.
-Domnul doctor se va ocupa de tine, i-a zis Mihai.
Cu o privire întrebătoare ea a dat din cap, parcă temătoare.
-Su, s-a adresat Mihai Rândunicăi, până se ocupă doctorul de prietena noastră, te rog povesteşte-i doamnei mele cum m-ai cunoscut şi tot ce ştii despre mine.
Apoi a completat:
-Dar te rog să o faci mimând ideogramele în care ai scrie asta
-Sigur, maestre!
Ca într-un dans ritual, Su şi-a ridicat braţele spre cer, cu picioarele un pic desfăcute.Cu palma dreaptă parca şi-a "anulat" figura şi a"şters" ceva ce se afla lângă piciorul drept. Mihai imi traduce:
-Un bărbat, care nu e tată nici soţ,.."apoi mâna şi-a continuat "dansul".
Doctorul a pus-o pe Narcisa să se dezbrace. Corpul superb era plin de ace care purtau ierburi aromate, arzând cu fum. "Meridianele", "punctele" ştiute de doctor, erau "îndreptate."
Palmele apropiate ale doctorului rugau la linişte. Mirosurile aromatice se împleteau ca o vrajă. Nu puteam distinge o aromă de alta, decât pentru o fracţiune de secundă, ca apoi, contopindu-se, să percepem o altă şi altă aromă. Nu ştiu cât timp a trecut. Acele au fost scoase într-o anumită succesiune, ca într-un ritual şamanic. Acele "miracole" se aşezau rând pe rind, cuminţi în "diplomatul" doctorului, după lungime sau cineştiece alt criteriu. Ierburile aromate stăteau aliniate în locaşele lor. Am învelit-o pe Narcisa, parcă apărând-o de privirea lui Mihai. Parcă analizindu-mi gestul Mihai a întrebat-o:
-Cum te simţi acum?
-Parcă mă simt obosită, ameţită, a răsuns ea,însă fără dificultate în a articula cuvintele.
-Mişcă braţul şi piciorul!
S-a conformat şi de sub pătură a răzbătut un picior superb şi plin de viaţă.
-Cred că de acum totul va fi bine", a comentat Mihai, apoi a continuat:
-Domnule doctor, vă rog să ne spuneţi cuantumul onorariului.
Doctorul a îclinat capul îspre Su şi a răpuns plin de respect:
-Consultaţia şi tratamentul au fost onorate de Doamna.
-Su, dragă, te rog spune-mi cât costă.
-Poate fi "plătit bastonul orbului? a răspuns ea, cu o întrebare, ca o adevărată chinezoaică ce se afla.
Am tăcut cu toţii. Am plecat. Am lăsat-o pe Narcisa refăcută. Pe drum, înainte de a-i lăsa pe asiatici în preajma unui restaurant chinezesc, Su i-a explicat lui Mihai, că în pachetul pentru el se afla un fel de mapă din kevlar care rezistă la glonţ, la apă, la foc şi la multe alte "solicitări".
-Păstrati în ea tot ce vă e mai drag din scrierile dumneavoastră. Cu siguranţă că va vor supravieţui dacă veţi trece prin dezastre.
Mihai m-a dus la serviciu. Zbaterile "bebe"-ului eraudin ce în ce mai dureroase pentru mine.
"Parcă la prima sarcină mi-a fost mai uşor!"
-->
Comentarii