Ea se învârte în cercuri tainice,
vânează clipele cum sar peste praguri
mai ceva ca apele zăgazurile
de nu se mai stăpâneşte,
mă ascute pe coasa durerii
cu sufletul întors în vechile cuvinte.
Nu mă pot dezlipi, este ca o ventuză,
câteodată îmi face bine, alteori mă arde,
în jurul ei mâinile îmi par mai lungi
cu palmele ascunse într-o tăcere ireală
în care gândurile se aud.
Nimic nu seamănă cu cea fost,
sunt ca o piramidă de cristal.
Sub ea reflexele se trezesc aprinse,
lumini de platină sfâşiind transparenţa
dau numerelor o vibraţie binară
şi secretul numelui se lasă descifrat
pus ca o aură deasupra de cap.
Încearcă păcatul şi iertarea,
vino cu mântuirea mai aproape...
judecata va fi oricum pozitivă.
-->
Comentarii
Frumos!
Aprecieri sincere.
Frumoase versuri!