Sunt eu și-atât.
Doar eu îmi aparțin
Și sunt al meu.
În rest, nu am nimic.
Nimic nu e al meu.
Dar totuși, eu,
Sunt eu?
Chiar sunt al meu?
Cu eul meu
Mă însoțesc c-o umbră
Tot mereu. Mi-e greu
Să scormonesc întruna,
Să mă caut,
Să aflu cine sunt eu.
S-a tot perpetuat minciuna,
Iar umbra ce mă însoțește
Mă-ntreb ce-are cu mine.
Cine este?
Uneori eu,
Mă simt ca un curcubeu.
Dar umbra se ține scai de mine.
Mă părăsește doar când
Se întrezărește noaptea.
Doar atunci sunt eu.
Pot să prind în mână o stea.
Să merg și pe Lună.
Pot să zbor chiar până la Dumnezeu.
Când apar zorile,
Se ivește și umbra.
Mă-ntreb: unde dispare,
Când coboară serile?
Se ascunde-n mine zâmbind?
Ea sunt tot eu?
Zău,
Că nu mai înțeleg nimic.
Nu știu ce să zic.
Ziua e-ntunecată - îmi numără pașii,
Mă ține de mână, -
Nu rămâne în urmă.
De la primul strigăt; -
Din prima secundă mă însoțește.
Iar de părăsit,
Cred că mă părăsește
La ultimul strigăt al secundei
Sfârșit.
Sunt eu și nu am nimic.
Mi s-a spus doar, că mă întorc la Dumnezeu.
Nu știu ce să zic...
Dar mă bucur că sunt.
Renunț la întrebări fără răspuns,
Deși sunt confuz.
Sunt prea mic.
Sunt eu? Sunt nimic?
Nu știu nimic. -
Cad singur și mă ridic.
Cornelia Mazilu
-->
Comentarii
.....ești tu...... când te-ntrebi îți și răspunzi parțial - deci te expansionezi............
Dar totuși, eu,
Sunt eu?
Chiar sunt al meu?
Cad singur si ma ridic. chiar suntem ai nostri ? chiar ne apartinem? grele intrebari important este sa te ridici ori de cate ori cazi ! cat de mult mi-a placut? ENORM FELICITARI!
Frumos Cornelia!
Mi-e greu
Să scormonesc întruna,
Să mă caut,
Să aflu cine sunt eu." Cautarea sinelui este drumul spre impacarea cu noi. Felicitari pentru aceasta poezie!