Nu suntem în icoane pe lângă nici un sfânt.
Pe după umeri strâns nici o bucurie nu ne ține.
Nu suntem refrenul demodat al unui dulce cânt,
Doar părticele de praf din sori suntem, mulțime.
Ne aduni, Doamne, în colecții în sânu-ți ierbar.
Ni se strivesc aripile între frunze prin presare
Și deodată cu noi mușuroaie de vise dispar.
A ușă trântită sună sentința, ori a îmbătătoare salvare?!
Precum cei plecați mă întreb la rândul meu,
Dacă acestei lumi strălucirea a fost cu folos
De ce, iubindu-ne într-atât, bunule Dumnezeu,
Numai o clipă ne-îngădui să ardem frumos?
Supuși fiind mereu la-ncercări, coborâșuri, urcări,
Chiar și la ora asta când adunăm timpul în spinare,
La ce bun să mai căutăm răspuns la întrebări?
Singurul adevăr de știut e, că suntem praf de soare.
Veronica Șerban
-->
Comentarii