Plânsul chitarei încetă, la fel de brusc cum începuse, scriind continuarea cântecului, pe obrajii femeii, brăzdați de lacrimile remușcării. Degetele lipsite de vlagă, tresăreau sub intensitatea suspinelor, smulgând corzilor îndurerate, gemete prelungi. Peste ferestrele cenușii, ploaia își prelingea tristețea, iscodind curioasă odaia slab luminată. Din când în când, cerul despica întunericul nopții cu biciul său de foc, dojenind universul cu tunete asurzitoare. Brațele se strânseră avide în jurul instrumentului muzical, căutând căldura iubirii pierdute, în dezacordurile strunelor chinuite, iar fruntea sprijinită de sticla rece primea sărutul cast al ploii, ce tremura de dorință, pictând inimioare lichide.
Lămpile străzii dezvăluiau indiscrete silueta bărbatului, ce se îndepărta cu pași rari și șovăitori, aplecat sub povara tristeții. Fruntea adânc plecată, purta cununa înfrângerii și stigmatul trădării. Iubirea rănită se agăța cu deznădejde de gleznele lui, opunându-se plecării iremediabile, iar strigătul mut al ochilor iubitei alergau după el, înfășurându-l cu brațele invizibile ale iertării.
Bărbatul se opri cu fruntea ridicată către cerul bântuit de umbre, ascultând tânguirile nopții și ale propriului suflet, ce se lupta cu orgoliul și rațiunea, care îi declaraseră război. Torentele iernii se năpusteau peste el dezlănțuite, risipindu-i mânia și slăbindu-i rezistența, cu care se opunea asaltului forțelor aliate, ce apărau reduta doborâtă a inimii. Pumnii strânși se străduiau să sugrume impulsul irezistibil, de a privi înapoi, către fereastra luminată de stelele muribunde ale dragostei, ale cărei tânguieli îl dezmierdau disperate. Pieptul tresălta sub pelerina de ploaie, înroșindu-i împotrivirea cu sângele iubirii răstignite pe altarul răzbunării. Durerea recentei despărțiri depășea înzecit în intensitate satisfacția demnității răscumpărate cu lacrimile și căința femeii iubite, pe care o pedepsise, negându-i iertarea.
Balanța perfidă a sorții se înclina ireversibil sub povara insuportabilă a remușcării, iar vaietele sfâșietoare ale sufletului condamnat umpleau văzduhul bântuit de stihii.
Puntea de foc a ochilor reuni cele două suflete rătăcite, arzând cu vâlvătăi peste fluviul de lacrimi, ce curgea dedesubt. Pașii grei și indeciși pășiră eliberați peste ea, tot mai siguri și mai cutezători, călăuziți de puterea dragostei ce-l chema înapoi, prin vraja irezistibilă a strunelor fermecate.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 16
-->
Comentarii
Vă mulțumesc tuturor, cu deosebit drag, pentru popas și lectură!
Superb text! M-a prins curgerea poveştii, dar e si genul care ma atrage
Lecturat cu drag!
... cu paşi grei, indecişi şi atemporali... ne regăsim pe strunele chitarei...
Recitit cu drag.