Susur de vioară
de Gabriela Mimi Boroianu
17.02.2017
De nu mi-ai fi, te-aș aduna din stele,
Din mugurul de verde ne-mblânzit,
Din umbra ce e dată ființei mele,
Din ceasul vieții, ce-mi e hărăzit.
De nu te-aș ști, te-aș căuta-n trecut,
În visele ce mor în zori de zi,
În șoaptele ce-n mine s-au născut
Să caute-mplinirea-n poezii.
Aș răscoli pădurile de gânduri,
Câmpiile simțirii le-aș ara,
De-ar curge-n sânge slove rânduri, rânduri
Și carnea mea cu lacrimi vor săra!
De-ar fi să nu te am cu mâinile-amândouă,
Din doruri, din visări, te-aș plămădi
Iar sufletul mi-oi împărți pe-n două
Și-n pieptul tău, apoi, l-oi rasădi!
Tu ești al meu! Îți port muzica-n sânge!
O partitură-n pielea mea gravată,
Voi fi etern vioara care plânge
Întregul ce-l formam noi doi odată!
-->
Comentarii
Versuri bine conturate....Felicitări!
Pentru mine poezia este simțire. Și, în timp am invațat că e și foarte capricioasă.. Cu cât încerc să o încadrez în tipare cu atât se îndepărtează...
:) Dar mă bucur atunci când reușesc și mai ales când cineva ca tine apreciază reușita mea. Mulțumesc din suflet, Paul!
Exuberanța poetică face mici salturi acrobatice peste formă și fond. Dar, în opinia mea, această creație înscriindu-se în forma capriciului poetic, sentimentalismul inerent poate deversa, desigur, până dincolo de convențional. Remarc îndrăzneala de a aborda prozodii clasice, cu precădere pentametrul iambic aici și cel trohaic dintr-o postare lirică anterioară. Iată încă un motiv pentru care respect Cronopedia.