De scoici înlănţuite mi-am prins steaua
albă a nopţii. Înota pe cerul albastru
să-mi arate drumul spre casa sufletului.
Un lanţ în jurul gâtului era. Îl purta
puiul meu de sirena ca un fel de geamandură
pe mare. Nu te lăsa să treci dincolo de el.
Puternic în fragilitatea lui, nu se rupea
decât când noaptea nu era luminată. Se aşezau
în faţa ta ca şi cum ar fi Calea Lactee.
Suvenirul vieţii în pumnul de nisip din clepsidră.
06.09.2014, ora 20,29’
-->
Comentarii
multumesc mult voua, o zi frumoasa, Marius
Cu drag am lecturat aceste versuri minunate!