Noaptea păzeşte să n-o fure somnul
urmele dispar de pe faţa zăpezii
tabloul e unul cu fluturi mari, argintii
ce cad jucăuş prin aerul curgător şi el
ca apele nevăzute ale gândului
spre mările părăsite de ţărmuri.
Iarna îşi aşterne pe geam florile,
vântul plânge în fibra lemnului
cântecele inimilor în care se-nfiripă dragostea.
Tăcerea se presară cu stele căzătoare,
toate fiinţele visează adânc şi caută
binecuvântarea cu aghiasmă sfinţită,
pământul respiră împăcat prin copaci.
Ninsorile aduc bucurii seducătoare
în care se scaldă sufletul imaculat
şi prinde contur visul
ce-mi pune-n cuvinte nimbul
copilăriei din care am fugit.

Comentarii