Stau
cu ochii
cât roţile Carului Mare
în liniştea surdă,
scrijelită de geamătul
căldurii prinsă între
cărămizile înroşite.
Mintea-mi cu plete cernite,
zdrobită de lanţurile durerii,
aleargă prin vreme
în trecut,
în prezent,
despletind amintiri,
rătăceşte
prin dansul limbilor
ce-mi pictează tavanul
pe fond negru...
Adorm
şi trag cortina
peste încă o zi
din vremea ce curge,
săpând...

Comentarii
Dacă am reuşit să vă atrag atenţia, mă bucur şi vă mulţumesc pentru comentariu şi apreciere!
Preţuire,
Mulţumesc, Lenuş!
Cu bucuria trecerii pe pagina mea,
Frumos tablou...Felicitări!