Cobor treptele, în mine, să deschid ochii, să privesc viaţa
în timpul ei, cum, în faţa unui şevalet, împroşcă, aruncă,
pictează un tablou din culori vii sau moarte
din apă, din pământ, din cer.
Îmi cer pata de tăcere cu susur de izvoare,
cu seminţe ce cresc în zare, flori,
cu foşnet de frunze alinate de vânt
şi semne şi note din cânt de păsări în zbor.
Îi cer să semneze cu şoapte în colţul din stânga, de sus, cu tic şi tac.
Tac în bătăile de suflet şi tic în respiraţii de cuvânt:
tic-tac, tic-tac, tic-tac...
04.05.2015, ora 15,00’

Comentarii
multumesc mult Dan, o seara asa cum ti-o doresti, Marius
Minunat..
... si semnat cu multumiri Emilia, o zi minunata, Marius
Ilustrat cu metafore... Admiraţie!