ŞTIAI CĂ…
…prin curcubeul dospit
între genele-mi lentilă
am privit
în oglinda-ţi sufletului
umbrită de valuri de tristeţe
ştiai că
mi-ai stropit
adâncul inimii
să nu mai pot privi
dincolo de roua
unde se ascunde dorul
să-şi cânte doina
îmi este sete de tine
îţi simt respiraţia
ce aleargă
prin degetele-mi furnicar
şi-mi sufocă dulce-amar cuvintele
pe care ţi le-ai prins cercei
în clarul lunii
vreau să-ţi fur boabele
scurse din lacrima iubirii
înşirate pe firul timpului
să-ţi dăruiesc un colier
pe care să-l sorb
să-mi stâmpăr
visul nenuntit…
-->
Comentarii
Mulţumesc, Camelia! Nu ştiu cum am procedat de am postat de două ori... oricum, am şters!
Frumos poem! Felicitari!