știma nopții
pârâiaș cu apă rece
tot la vale apa-ți trece
și în valurile tele
iese mândra să se spele.
își spală picioarele
ridicându-și poalele,
ce văzui, ce nu văzui,
eu la nimeni n-am să spui.
vine-ncet pe lună plină,
furișată prin grădină,
calcă rar printre livezi,
peste ierburile verzi.
și cum vine-așa tip-til
într-o noapte de april
cu un farmec îngeresc
toate florie-nfloresc.
numai râuri-râurele
și mândra calcă pe ele,
se mlădie ca un brâu
știma nopții de pe râu.
comoara comorilor,
calcă roua florilor,
și se mișcă boarea lină
pe la mine prin grădină.
are umblet de crăiasă
și cosiță de mătasă,
are nurii ca doi fragi
obrăjorii, mere dragi,
cu picioare căprioare,
fața ei ruptă din soare,
vorba, sunet de vioară,
o ascult și mă-nfioară.
iar în ochii ei cei mari
am privit la doi tâlhari
și când noi ne-am întânlit,
nu știu dacă ne-am iubit,
știma-nopții a pierit...
Miercuri, 13 martie 2013
-->
Comentarii