Sunt un om, un individ ce si-a calcat a 40-a treapta in ziua in care timpul era ancorat in timp si timpul meu isi privea timpul in jur, cu trecut, prezent si ce va mai fi in alte fire de timp, de par ars, impartit de soarta si incercat de destine rupte sau aripi, nu stiu ce erau, s-a(u) oprit…
E a 2-a zi spre final si la masa azi, baiatul ma-ntreaba de ce plang.
Nu pot spune rugaciunea.
Sotia imi spune, ma-ntreaba : tot la… te uiti ?
Afara, copii se joaca, rasete, harjoneli. La stiri, la tv, pe orice canal, pe retele se vorbeste in fel si chip, se judeca… timpul. Ma revolt, ma revolt in mine si plang.
As vrea sa-nteleg si as putea sa spun ca pot sa-nteleg, sa vorbesc mai mult decat altii, dar nu pot, desi trecutul mi-a trecut timpul prin ochi.
Aveam 9 ani cand intr-o casa, la munte, la bunici, ne-am strans copii si nepoti sa ne (pe)trecem cu parintii si soba a aprins casa. Pe mine si pe sora mea – Butzu, in fapt verisoara mea, eu nu aveam frati, nici ea, am crescut impreuna, ne-au luat si ne-au dus la vecini, peste strada, la tanti Jenica (Dumnezeu sa o ierte !). Eram in camera cu geamurile indreptate spre casa bunicilor. Bunicul nu avea picioare, era in mijlocul curtii, plangea in cuvinte cu mainile ridicate, strigand in stanga si in dreapta la fete si la gineri, la vecinii din sat si tata…, tata era cocotat pe acoperis, lovea, rupea tabla cu palmele goale, cu carata, deschidea focul cerului sa fie stins cu galetile de apa de la fantana, de fete, de vecini si…
mai am imaginea cu tanti Lenuta cu tata cand a terminat de decopertat si carnea de pe maini, nu doar casa, cum i le invelea in pamant si oua si carpe.
Cum am scapat mai multi de la inec si m-am scapat… de 4 sau 5 ori.
Cum am trecut in viteza… pe dincolo si m-am intors in 2003, un accident, m-a strigat baiatul…
Cum am alergat cu el in brate, la spital ca nu… respira cand abia ce lasasem carjele jos. (Re)invatasem sa merg. Cum am ramas “fara ocupatie”, doar mandru “dadaca” ca veneam de 3 ori pe zi acasa, sa-i dau medicamentele fetitei.
Cum mi-am alergat drumul intre casa si ziduri de spital, cum mi-am (pe)trecut tatal aproape 2 luni in ATI.
Cum am vrut de multe ori si cum faceam… ‘nainte de accident, cum vreau sa donez macar sange, dar neputinta… Mi-au taiat carnetul de donator cu ceva vreme in urma. Nu mai puteam dona, nu mai aveam vene, nu se vad, nu se gaseau sau prea subtiri sa reziste, prea fragile, desi vreau, desi… voi merge iarasi.
Mi-a fost inlocuit, schimbat ca in mine sa pulseze… timpul si multe, multe…
Cuvintele curg, dar curg in lacrimi…
Va rog, va implor, ganditi si nu judecati, nu incercati sa gasiti explicatii la ce a fost, gasiti-le pe cele ce sunt sau cele care apar. Saditi speranta, iubirea sa rasara Lumina pe campul durerii.
Doamne, iarta-ne ! Miluieste-ne !
Ai grija de sufletele celor ce au plecat, sa ajunga la Tine.
Ai grija de noi, de toti !
Multumesc .
Amin !
P.S. Am scris ce am scris nu ca ma plang… de situatia mea, ci plang si... inteleg si stiu ce-nseamna focul, incendiul chiar daca la scara mult mai mica, dar si eu eram un copil si totul e mult mai mare pentru un copil decat pentru unul mare. De mine si multi ca mine, are cine sa aiba grija, nu mila si… mai lasati iluzia « conspiratiilor » de orice fel(chiar daca ele se mai intampla) si sa va… ceva de politruci cu fata de politicieni si presari cu forma de jurnalisti cautand doar maleficul, raul, senzationalul, NU AM TEAMA SI FRICA DELOC SI DE NIMIC… pentru mine, sunt ca si cartonul ala neignifugat, atat eu cat si majoritatea romanilor, nu ne mai prostiti in fata ca vine clipa cand nu mai suportam si nu stiu daca veti mai gasi nu o usa de 80 cm, nici 6 cat toata casa poporului. IARTA-MA ! DOAMNE …
(M.I.Z.)
01.11.2015, ora 19,51’

Comentarii
multumesc din suflet Maria, o zi binecuvantata, Marius
Ați scris cu sufletul, și cu multă compasiune și durere umană. Prețuire și respect!