Îmi croiesc astăzi cărare prin clepsidra
timpului, dar alunec Doamne, alunec
tot încercând să m-agăț de ovoidul ei.
Mă sparg mai apoi în bucăți
pentru ca tu Doamne să mă pui la păstrare,
joc vinovat al templului fără închinători.
Nu mai cred în ce-am fost, dar cred
în ce-aș putea să fiu.
Dacă voi uita gestul trezirii și gustul
adormirii ce mă fac? Voi ciripi fericirea
pietrelor de râu tot încercând să le cresc aripi
urlătoarelor? Sau voi cultiva zeii la sânul mamei
timp, să-și sece limbajul în straturi arheologice,
atârnându-se mai apoi de streașini în orgă de gheață.
Dormi și tu clipă alături de lespedea crucii vreme.
La căpătâiul tău voi anina ultimul cuvât,
iarbă fragedă în jocul timpului,
panglică de eternitate în fanfaronada viață.
Te pot face și stea, oricum ești strălucitor
în jocul răzbunării cu destinul.
Mă înspăimânți câteodată dar ochiul meu
nu te mai poate vede, a uitat
demult să-și mai ia cerul cu el.
Plec fără tragere de inima la drumul
rezervat din timp de tine, destrămat în mii
de cuvinte fără sens, fără ritm și rimă.
Sunt tristă uneori nevăzându-te dar,
te știu dintotdeauna acolo chiar de nu-mi
răspunzi din lipsă de devotament.
Te-ai fosilizat la atingerea-mi lină
uimitor de exact în toată nedeterminarea ta.
13.06.2019
Îmi croiesc astăzi cărare prin clepsidra
timpului, dar alunec Doamne, alunec
tot încercând să m-agăț de ovoidul ei.
Mă sparg mai apoi în bucăți
pentru ca tu Doamne să mă pui la păstrare,
joc vinovat al templului fără închinători.
Nu mai cred în ce-am fost, dar cred
în ce-aș putea să fiu.
Dacă voi uita gestul trezirii și gustul
adormirii ce mă fac? Voi ciripi fericirea
pietrelor de râu tot încercând să le cresc aripi
urlătoarelor? Sau voi cultiva zeii la sânul mamei
timp, să-și sece limbajul în straturi arheologice,
atârnându-se mai apoi de streașini în orgă de gheață.
Dormi și tu clipă alături de lespedea crucii vreme.
La căpătâiul tău voi anina ultimul cuvât,
iarbă fragedă în jocul timpului,
panglică de eternitate în fanfaronada viață.
Te pot face și stea, oricum ești strălucitor
în jocul răzbunării cu destinul.
Mă înspăimânți câteodată dar ochiul meu
nu te mai poate vede, a uitat
demult să-și mai ia cerul cu el.
Plec fără tragere de inima la drumul
rezervat din timp de tine, destrămat în mii
de cuvinte fără sens, fără ritm și rimă.
Sunt tristă uneori nevăzându-te dar,
te știu dintotdeauna acolo chiar de nu-mi
răspunzi din lipsă de devotament.
Te-ai fosilizat la atingerea-mi lină
uimitor de exact în toată nedeterminarea ta.
13.06.2019
-->
Comentarii
Multumesc!
Frumos...Felicitări!