Era în anotimpul acela pierdut în memorie
când fata cobora pe cărarea de pe deal,
o aşteptam la ştiubeiul din Luncăreasa.
În clipocitul rotund ca pietrele lui făcute colac
din care ţâşnea izvorul cu-n susur sferic,
aici mi-a dăruit întâiul sărut înfocat.
Porumbiştea din coastă foşnea la fiecare adiere de vânt
şi sălciile plecaseră mai la vale să se culce,
în somnul lor luna trecea peste dealul cu pruni,
se strecura cu vise în somnul fetelor nemăritate din sat.
Noaptea se apropia cu semne ascunse în păr,
în dealul viei băteau clopotele bisericii a sărbătoare,
se vestea o noapte a Sfintei Marii de vară
în care amurgeşte timpul o lacrimă arsă.
Pe obrazul ca o piersică coaptă
în vremea strugurilor în pârgă
pe urmele noastre amintirile revin
ca o rază de soare pe tâmple.
Nu ştiu dacă ştiubeiul fermecat mai există
dar chipul tău şipoteşte-n apă
şi-mi lasă setea-n cuvinte.
-->
Comentarii
... reminescenţă poetică!