Când cobor prin viile coapte
un dor m-atinge
în furca pieptului
luminând
aşteptarea ta la cules.
Dealurile sărută cerul
părtinitor
cu hlamida metalică a toamnei,
grăbită de presimţirea ploilor,
măreţia sărbătorilor să-i pună cunună
de aleasă doamnă.
Un semn al cerului se naşte
în seminţe şi rădăcini,
crusta închisă a pământului
se desprinde de oiştea lunii
şi o lumină tot mai rece cade
în bătaia vântului peste fluturii morţi.
Vin vremurile întoarcerii-n cochilie,
în odăile încălzite
cu miros de busuioc şi damf de tulburel,
aştept săniile iernii să treacă munţii,
vor face un popas şi la noi.

Comentarii