Continui să număr nori,
raze de soare
și frunze care se întorc la matcă.
Mă onorezi cu brațele tale,
adorato, bogato, rubensiano!
Mă onorezi că ești, Toamnă!
E prea puțin
că mă închin
aerului tău sublim
și prea frumos că în fiecare vânt al tău
respir mesajul divin, Venerată Doamnă!
Șoptești matern în fiecare ramură nudă,
mai dulce decât harpa lui Orfeu,
prea plin pentru elogiul ce-ți închin.
Rizomi de dumnezeu sunt ochii
portretului ideal, coroană de salcâm,
în care timid privesc printre genele speranței.
Vineri, Toamna este Doamna!
Borealis îmi citește poezii,
refren al toamnei sufletului meu —
atâta iubire, atâta culoare
mai vie azi pentru ochiul discromat.
Copil și mamă, venerată Toamnă,
mai caldă decât sufletul ce ți se înclină
pe altarul vieții cu formă de buze,
Doamnă cu rochie croită din amurguri,
cu pliuri de mângâiere!
Permite-mi să te ador mai mult, Femeie,
permite-mi să mă fac pământ
ca să-ți adun frunzele pe frunte,
oglindit în cerul chipului tău.
Toamnă, venerată Doamnă,
îți mulțumesc pentru rodul înțelepciunii
pârguit în celelalte anotimpuri.
Mă seduci,
Toamnă, venerată Doamnă!
26 octombrie 2013
-->
Comentarii
Cu aceeași admirație!
O toamnă "pauliană" care mi-a încălzit privirea dar şi auzul...
Ce frumoasă e toamna ta!
Minunate versuri!
Un mesaj profund emoționant, sensibil punând textul în evidență!