Toamna

Solitari plopii pe drumuri
ne învelesc în perdele de ceaţă
vin ploile toamnei, vânturile stepei
să ne fluiere-n oase durerea.

Pătrunde apa-n inima pietrei
îngălbeneşte sub tălpi ramul
trupul tău o clepsidră de frunze
scaldă-n soare copacii cu sânge.

Toamna în gabriolete de aramă
îşi taie venele în văzul păsărilor
care se sperie şi zboară spre sud.
Oamenii privesc, înalţă braţele,
sărăcindu-se de tinereţe,
cerul ridică o placă mobilă
să treacă îngerii serii spre apus.

Pe frunţile noastre e un semn
pe care nu-l putem descifra
bat ceasurile timpului ruginite
şi nu ştim când se vor opri.

Doar tu iubito încălzeşti cu ochii
arzi întristarea cu o stare de bine,
cum izvoarele o dau însetaţilor
după un drum prin pustiu.

Tu-mi torci caierul vieţii
până ce noaptea trupului se pierde
şi limpezită după furtună
îţi stingi lacrimile într-o oglindă.
impasibilă la durere.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->