Toamna este imprevizibilă
Ca o femeie tânără
Jucându-se cu talismanele frumuseţii,
Toamna este stranie,
Enigmatică,
Femeia ce îţi sapă golul din suflet,
Să curgă acolo
Cascade de lacrimi ce sfinţesc tăcerile,
Ori durerea scursă dinn umbre,
Femeia ce spune un cuvânt prin care
Afli uluit toată viaţa ta!...
De parcă
Glasul ei are ecoul mării
Din care a zămislit-o ploaia oraşului,
Toamna este nudă,
Ori haute couture,
Femeia ce te înlănţuie de băncile reci
Cu degetele ei halucinant de subţiri,
Devii o statuie...
Câte sunt Doamne
Prin parcurile lumii?
Amanţi împietriţi de toamnă
În marmură gri
Pe care picură verde
Otrava ultimei guri de ea sărutată,
Toamna este explozia
De nuanţele curcubeului galben,
Foc rece în păduri ce învăluie
Cu mătăsuri de brumă
Haine atât de preţioase,
De minuţios lucrate.
Ce sclavi au trudit să le facă?
Oare nu amanţii ce-i îngroapă
Sub straturi de frunze,
Sub ceţuri de alcool albastru?
Toamna este doamna dintr-o gară pustie
Ce şi-a aprins ţigară
De la inima ta neştiutorule!
Priveşte cum se ridică
Spre tăria nopţii
Rotocoale bizare de fum
Înlănţuind sufletul celui
Ce a îndrăznit să-i vrea goliciunea
Pe aleile spălate
De septice ploi halogene!...
-->
Comentarii
Frumoase versuri!