Toamna în Apuseni
(GV)
Văd pământuri dragi, iubito, toate au acuma roade,
pe un drum din satul nostru, care duce nicăieri,
rugăciunea doar se-aude, infinitul care cade,
prin copaci doar vântul trece, amintindu-ne de-un"ieri"
Satul meu, e sat de munte, ploaia-l uită ca să cadă,
a rămas din el doar uliţi, case vechi şi cimitire,
stau omături până-n vară, oamenii sunt de zăpadă,
prinde viaţă doar în treceri, când străini vin să se mire.
Nu mai e ca-n alte vremuri, a murit şi clopotarul,
totul stă, e-n rugăciune, lan de orz şi rod de vară,
nu mai ştiu, îţi spun din suflet, care e acum hotarul,
nentinatul gând datornic, anotimp ca să nu doară.
Este toamnă, iar iubito, muntele-mi un dor aprinde,
vântul bate ascuns în freamăt, tulburând la păsări somnul,
poarta casei noastre-acuma, nimenea nu o deschide,
mama, tata şi un frate, au plecat cu toţi la Domnul.
-->
Comentarii