Toamna oamenilor se vede peste tot,
indiferent de anotimpul anului
plină de rău, nu există vreun antidot
pentru o schimbare a caracterului.
Ca şi frunzele toamnei, ce cad pe pământ,
transformându-se-ntr-un covoraş foşnitor,
pestriţe şi uscate-n rafală de vânt
şi care se vor risipi în viitor,
Multe măşti colorate şi pluriforme
împodobesc şi feţele, şi vorbele,
nu îmbracă faptele în uniforme,
sunt scoase şi dăruite din pubele.
Haosul pestriţ e-ntins de-a latul pe jos,
foşneşte pe-aleea vieţilor umane,
să nu fie faţă de frunze mai prejos,
vor să fie pe deasupra, şi duşmane.
Urlă şi tace prin minţi şi suflete
după voia răutăţilor făcute,
urlă de bucuria urii-n umblete
şi tace din durerea ce face cute.
Chiar de este cald sau e frig în anotimp,
toamna oamenilor este plină de măşti
ce nu se sfiesc de trecerile din timp
să-şi facă pe plac în oribile poveşti.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Multumesc, d-nule Muntean!
Mulţumesc, d-na Anişoara!
Harul vine,pleaca. Noi cum vom avea fetele?
In ultimul vers, gasesc un straniu aspect al rautatii.
Interesant.