Îmi cer scuze copiilor mei care sunt minunați Păcat că se întâmplă și așa cu unii părinți!
Toate se plătesc, copile
Părinții-s bătrâni! Să tacă!!
Au tot spus cât am fost mic,
Să nu mai spună nimic
dar, nici ce vor ei să facă,
nici să stea în pat să zacă,
gângăvind cu glas peltic.
Tu dai cu aspiratorul,
din sărite chiar te scot,
încălțați merg peste tot,
târșâe din greu piciorul,
trag și răsucesc covorul,
să se-aplece, nu mai pot?!
Clefăie și sorb mâncarea,
tremură, când duc la gură,
câte o firimitură,
cade-n toată agitarea,
să nu te ia indignarea,
când te simți ca o fiertură?
Uită ce au vrut să spună,
sâcâie la telefon,
nu au nici un neuron?
Greu cuvintele-și adună,
mintea lor e o furtună,
când la capăt nu au ton!
Dă povara peste tine
eu, cel veșnic ocupat
în bogatul meu palat,
când mă simt și eu mai bine.
Să te mai uiți la suspine…
La azil… neapărat!
***
Ai plecat, ți-ai luat zborul,
ai bănuți, ai casa ta,
dar părinții nu-i uita,
c-au muncit să aibă-odorul,
lin să-i fie viitorul,
fără a te deranja!
Să le aibă grijă statul,
că la rându-ți ai copii?!
Mâine-n locul lor poți fi,
v-au crescut, va plânge satul
și de-a lungul și de-a latul,
Doamne, câte nerozii!!
Când îmbătrânesc părinții,
nicicum să-i abandonați…
peste ani o să-ndurați,
roata vieții-o veți simți,
blestemați de sfinți veți fi,
tot într-un azil uitați!!
Toate se plătesc, copile,
s-ar putea s-ajungi mai rău!
Ce vede odorul tău,
să ai și clipe senile,
îți va face-amare zile…
Vezi-ți, dar, sfârșitu-n hău!!!
Eu, umilă-mi cer iertare,
de la cei ce cu credință
au părinții-n conștiință.
Când, bătrâni, cer îndurare,
neputința lor îi doare
și nu-i lasă-n suferință!
E. M:
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru popas și destăinuire! Nici eu nu sunt cu această teorie de a spune la orice pas „te iubesc!”, las faptele să vorbească! Oricum, am conștiința împăcată că am făcut tot ce mi-a stat în putință să le ameliorez durerea - mama, având multe operații să suferință, tata a murit, săracul, din picioare, ceea ce îmi doresc, pentru a nu necăji pe nimeni!Sănătate multă și mult drag!
Superbe versuri! Ce-aș putea să mai adaug? Părinții mei, niște oameni sărmani, mutați din Ardeal în Banat cam pe la începutul anului 1960 au reușit să mă facă Om în adevărata frumusețe a acestui cuvânt. Și pentru acest lucru le mulțumesc. Poate că n-am rostit mereu un te iubesc tată (mamă), însă am încercat să transform sentimentul în... fapte.