Sus, pe stânci, prin cețuri, din neagră-nchisoare,
Din care nu scapă nici o zburătoare,
Câini și oameni strigă, caută prin noapte:
-El a evadat! Spun oamenii-n șoapte...
Răscoleau pădurea, munții, văi și ape,
N-au găsit nici urmă. Reuși să scape!
A ajuns în noapte într-o poieniță.
Un bordei văzu și o luminiță
Găsi o femeie cu-n copil în poală.
Lucea sărăcia în cea casă goală!
-N-am ce-ți da străine, nici copilul n-are
Soțul mi-a murit... N-avem de mâncare!
E bolnav copilul, uite cum se stinge!
Cu lacrimi amare mâinile își frânge...
Inima-i de piatră se făcu de ceară
Nu credea dar ochii duri...îi lăcrimară!
- Nu plânge femeie, vom găsi mâncare.
- Să furi pentru mine, inima mă doare!
Ori să faci vre-un rău cine știe cui...
Du-te , mergi cu Domnul, asta-i vrerea lui!
- Am o altă cale fără de păcate!
La jandarmerie au ajuns în noapte.
- Pe-al meu cap e pusă recompensă mare.
Dați-i-o femeii! Dreptul ăsta-l are!
Ochii-s plini de lacrimi de recunoștință:
I-a salvat copilul această ființă!
Sufletu-i tresaltă, dar parcă și-o doare.
Ce-a făcut străinu-i faptă de mirare!
După ceva zile ea le-a spus povestea.
Mare fu mirarea când aflară vestea!
Când veni crăciunul ei îl grațiară
Că așa schimbare e atât de rară...
Alt om devenise! Trăia-n sihăstrie,
Aducea la oameni sfântă bucurie!
Sus, se scad păcate din răboj de stele:
Faptele curate, multe pot să spele...
-->
Comentarii
Emoționant, dureros, dar... frumos !!!
Mulțumesc pentru lectură și aprecieri Lenuș și Veronica. O zi frumoasă să aveți!
Un suflet nobil!
Frumoase versuri!