Laur lucra pe drumul spre Năvodari. Sediul îl are undeva lângă tunuri şi ajunge la baltă* în cel mult zece minute de mers vioi pe jos.
Ca de obicei fusese o zi călduroasă, plină de intervenţii grele şi probleme infernale aparent fără rezolvare. Era obosit şi abia se făcuse ora 5 post meridian! Mai era o oră şi jumătate până pleacau autobuzele… un timp care i se pare interminabil şi nu avea nici un chef să se apuce iar de hârţoage. Fiecare mecanic stătea la utilajul său, nu mai era nimeni nemulţumit că maşina funcţiona degeaba sau şi mai rău, se iviseră diverse defecţiuni. Cei de la şantier n-aveau ce să le mai reproşeze!
Deodată, îl zăreşte pe Nicu rătăcind fără ţel prin curtea şantierului şi ce-i trece prin minte… numai o baie în mare îl mai poate relaxa, îl poate înviora şi-i şopteşte:
- Vii să facem o baie?
Nicu nu poate să refuze... era constănţean!
Nu aveau slipuri, prosoape, însă de obicei pe acolo nu era nici ţipenie de om... doar şoseaua Constanţa - Năvodari, un câmp părăginit pregătit cu instalaţii evreieşti sau franţuzeşti pentru irigat… băgate în pământ vegetal, lacurile cu apă dulce şi cu numeroşi crapi bătrâni, ruginii… plătici uriaşe şi o sumedenie de caraşi. Mai erau pe acolo un petic de vreo zece metri de plajă curată cu nisip auriu şi… marea, iubita mea şi a altuia, care bucuroasă că se reîntâlneşte cu ei, nu ţine cont şi-i îmbrăţişează cu toate că sunt goi, cum i-a făcut mămica!
Plini de entuziasm înoată în larg, se simt bine, chiuie din toate puterile, se stropesc cu zeama* ei de diverse culori. Obosiţi de atâta zbenguială, se îndreaptă spre mal până încep să păşească simţind pământul tare sub tălpi.
Dintre dune, stufărişuri şi bălţi se ivesc pe neaşteptate două fete* de la şantier, fâţâindu-şi rochiţele subţiri, decoltate, strălucitoare. Se plimbau agale prin pustietate să le treacă furia lucrului de peste zi şi-au observat mirate mormanul de haine, aruncate de-a valma pe nisip. Priveau uluite cum două capete de bărbaţi pluteau deasupra mării, alunecând rapid spre ţărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele:
- Cine or fi în pustietatea asta? Nu cumva…?
S-au oprit nedumerite în loc până i-au recunoscut,
- Nicio grijă… sunt din tabăra adversă, a mecanizatorilor! Şi-au spus încet naiadele, calmându-se brusc şi răsuflând uşurate.
Liniştea pusese stăpânire pe ţărm, nu erau valuri, zgomotele de pe şosea se pierdeau în imensitatea spaţiului, iar lumina amurgului se cernea estompată dintr-un norişor. Creatorul îi privea încântat iar fiecare avea impresia că acel colţişor de lume numai pentru el fusese creat special! Era atât de pustiu încât păreau singurii oameni de la începuturile pământului! Timpul blocase acele ceasornicului iar apa le ajunsese tinerilor din apă până la piept. Soarele aproape apusese… roşiatic, se ascunsese printre asfinţituri şi nu mai încălzea. Începuse să se răcorească. Tinerele scăpate de întrebări incerte ce au planat deasupra lor câteva clipe nesfârşite, au început să glumească bine dispuse:
- Vrem să ştim cum e marea! Ei o lăudară imediat,
- În primul rând este udă, caldă… şi albastră nu neagră cum i s-a dus vestea!
Fetele şi-au arătat invidia că nu sunt în locul lor, apropiindu-se de hainele lor,
- Fericiţilor! Hai să facem schimb!
- Mai bine veniţi voi în ea. Vă primeşte generoasă, fiţi fără grijă!
Uitându-se cu regret la hainele de pe ele au găsit un motiv imaginar,
- Nu… e prea adâncă !
Vocile lor umpleau spaţiile. Tinerii se apropiau de mal. Apa se micşora continuu, clipocea în jurul lor şi nivelul ei ajunsese să le atingă pântecul. Ele aveau chef de vorbe! Ion, mai tânăr, a rămas în urmă ruşinat şi atunci Laur le-a spus dârdâind,
- Sunt brusc supărat pe voi… plecaţi de aici! Nu vreau să vă mai văd cinci minute… după aceea, discutăm câte-n lună şi în stele!
Dar silfidele aveau chef de ceartă şi-au refuzat revoltate propunerea, aflându-se chiar lângă haine,
- Ia te uită, nu e plaja ta... doar marea! Doar de-acolo aţi apărut să ne tulburaţi!
Laur deveni hotărât... deja îngheţase şi mai făcu doi paşi.
Deodată marea îl deconspiră şi-i dezvălui echipamentul! Nimfele fugiră râzând, scuipând în sânii lor frumoşi, la figurat.
A doua zi aflate în biroul lui, cu lume multă în jur şi zarvă, făcând abstracţie de restul omenirii, una din ele începu amuzată conversaţia despre subiectul ce o interesa,
- Nu ne-a trecut prin minte să vă furăm hainele, aţi fi fost la voia noastră!
Deodată vorbele celor cei doi se pierdură în larma înconjurătoare, şerpuind viclean printre acte, vrafuri de coli albe, izbindu-se ridicol de pereţi…. şi iar au rămas singuri pe lume!
- Ai dreptate Ano de la şantier, păcat, şi acum v-am fi aşteptat în mare să ne plantaţi veşmintele pe mal! Mare păcat, mai bine le furaţi!
Răspunse el regretând faptele. O privi zâmbind fugitiv… fulgerător deveni atent! Văzu limpede în irişii ei negrii sclipind priveliştea plajei şi două siluete fugărindu-se vesele printre nisipuri. Îşi adânci faţa şi mai mult în ea cu toate că nu era miop, până ajunse să-i aprecieze pozitiv fiecare por de pe chip, fiecare amănunt, fiecare perfecţiune a corpului, chiar şi rochiţa vaporoasă.
Fata răsufla greu, alergând cu hainele lui strânse-n braţe!
* baltă, zeamă – de multe ori îi spuneau la mare – baltă şi la apă – zeamă în funcţie de temperatura ei
* În opinia autorului, orice persoană de genul feminin, care n-are măcar un copil e considerată fată! Peste 40 de ani se bucură de apelativul femeie indiferent dacă a procreat sau nu.
* A fost singura dată când marea l-a trădat, iar păcatul ar fi fost mai mic… ei şi astăzi ar fi înotat în mare pândindu-le iar Nicu nu s-ar fi întâlnit cu veşnicia într-un accident stupid de circulaţie!
-->
Comentarii
Cea mai mare satisfacţie o ai când un cititor este încântat de ce ai scris... vă mulţumesc doamnă Gabriela.
Vă mulţumesc doamnă Agafia!
Lecturat cu placere. Frumos!