Trăire

Trăire

Trăiesc în visul frunzelor din cer
când tu zâmbești prin ochii care tac,
iubesc la tine roșul de mister,
iubesc și spini mei, dar nu-i desfac.


Mă simt mereu un vis, lângă o poartă,
sunt poate floarea, din boboc, ce-ascultă,
cuvântul răsărire, ca și soartă,
când vânturile zării, se frământă.


Mă vreau boboc, când ți-e suflarea caldă,
mă întregesc neodihnă cunoscută,
mă strâng în spini, la prima ta zăpadă,
mă dărui dor, la poartă zăvorâtă.


Eu mă desfac doar în frumosu-ți timp,
petalele mi-s grele de durere,
uitând trecutul mă simt anotimp,
mă dărui vis, în noaptea de înviere.


Primește-mi floarea o desfac spre tine,
cu brațele întinse mă ridic,
plutesc ca dor,în dor ce se cuvine,
să-ți dărui totul, să nu cer nimic.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Versul tău dăruiește atâta buvurie că nu-i ne voie sa ceri , felicitările vin de la sine!
Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 18 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 18 minute
secretul rămas pe nisip (cybersonet CMVIII) prin Cronopedia
Acum 18 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
1 oră în urmă
Mai Mult…
-->