Transformare
Ne transformăm iubire, sau uneori risipă,
cu spatele întors, în toamnă către lume,
când timpul ce-l avem, îl folosim doar clipă,
în visul ce-l visăm, prin vremuri parcă-anume.
Ne transformăm poem, când zilele sunt toate
ne transformăm cuvânt, în alte ipostaze,
vâslind spreo răzvrătire, dacă e zi sau noapte,
sau poate în poem, rămas din niște fraze.
Ne transformăm în ploaie, sau poate într-un râu,
sau cine știe, în vise cu care ne îmbătăm,
când uneori tăcuți, le punem ca și brâu,
sau poate vreo ispită, la care renunțăm.
Noi transformăm în șoaptă, o toamnă, un poem
sau transformăm un timp în clipa să nu doară,
dar ne trăim iubirea și-o așezăm totem,
cu roluri ce le știm, din gând, pe dinafară.
Suntem așa de veacuri, eșecuri, aspirații
ispite,vise, planuri,la care renunțăm,
apoi le împărțim, ca daruri sau donații,
ca vise sau nevoi, din viața ce-o visăm.

Comentarii
Multumesc mult!