Am in fiecare zi in suflet o rază de Soare,
Chiar dacă este mai ger și zăpada e mare,
Cu iubirea frumoasă de credință mângaiată,
De Dumnezeu cu lumina sfântă sarutată.
Se naște o stea, doi îngeri in Cer muncesc,
Numai în credința strabună scriu și trăiesc,
Despărțită de sufletele dragi o grea încercare,
O stea obosită se prăbușește in depărtare.
Am spatele greu, de multe necazuri încercat,
De tălpile celor care in viața mea m-au călcat,
Știu să-mi deschid bine sufletul in față vieții,
Îngerii șterg in zborul lor lin urmele tristeții.
Călătoresc iar într-o rugăciune in zborul lin,
Acolo nu sunt lacrimi și nu se aude un suspin,
Când cerul iar plânge Soarele nu mai răsare,
Poate are printre razele triste altă supărare..
Privesc deseori copacii toți, se mai ofilesc,
Și ochii Cerului sunt triști si nu mai zâmbesc,
El nu vrea sa înghețe, vrea pe Cer să trăiască,
Este trist, oamenii in viață au uitat să iubească
Acum il aștept, stiu că dimineața o sa vină iar,
In fiecare zi mă rog, viața este un frumos dar,
Soarele mai pleacă, dar în rugăciune revine,
Culeg in suflet bucuriile, știu că așa este bine.
Comentarii