Transparenţa oglinzii...

1979381629?profile=original

Transparenţa oglinzii sare-n ochi

prin strigătura chipului

unde culoarea privirii nu-i nuanţată

în vreo culoare de cer mare iarbă ţărână

ci în nuanţe de conştinţă care se-mpart

între ele şi taie macaroana

din mijlocul chefului de-a admira

machiajul sau zâmbetul de probă

ce şi-i le-a însuşit adineaori

pentru o ieşire-n societate

cu prieteni sau cunoştinţe de oriunde

nu contează ştie că oricum

societatea e-o piesă de teatru regizată

pe moment şi jucată instantaneu de actori

nedistribuiţi în roluri principale ori secundare

deoarece deţin ce rol îşi doresc şi sunt

proprii scenarişti şi regizori

pentru o amplă panoramă.

Atenţia privirii şi conştinţa

produc carambol pe traiectoria

dintre imaginea chipului şi gândurile

plecate de mult la plimbare

pe aleea minţii ce-ajung să escaladeze

mai mult sau mai puţin

inhibiţia agăţată de inconştientul

cu uşile ferecate în lacăte

inventate de teama şi teroarea provocată

de fel şi fel de evenimente

trecute sau prezente unde speranţele

sunt pruncii veşnic vii ce aşteaptă

să fie luate în braţele sufletului

pentru a fi crescute în vise şi-apoi

transformate în fapte care să măture

mizeria de sub covorul înconştientului.

După plecarea din faţa oglinzii

transparenţa rămâne singură

să-şi facă de cap cu observarea

mobilei şi-a altor obiecte rămase

în compania ei şi s-aştepte revenirea

persoanei ieşită proaspăt din orbită

în timp ce memoria i se răsfrânge

în subconştient şi conştientul

strânge toate măştile din ţinuta exterioară

ce-arată spectaculos după părerea personală şi nerbdător

se-avântă în mirajul străzii şi-a societăţii

s-ajute la punerea în scenă a vreunui nou act

din piesa de teatru în momentul apariţiei sale.

Mihaela Moşneanu

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4163. tema: respect
 
Tema: IPOCRIZIE
Acum 12 secunde
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4163. tema: respect
Rime: muncește / soare
 
BOUL
 
Nu e bou cine muncește
Şi cel ce nu-l prețuiește
La intrinseca - i…
Acum 38 secunde
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNUI JURIST CU RELAŢII E avocat cu prestanţă,Persoană impunătoare,Căci de ajungi în…
Acum 2 minute
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Lacul Snagov este un liman fluviatil, cel mai important de pe cursul inferior al Ialomiței, cu o…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Batalionului 495 infanterie Protecţia Forţei „Vulturii Negri” / Paraşutişti „Căpitan Ştefan…
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție
OBIECTIV PERSONALDeși el nu prea munceșteUn scop precis urmărește;Pe litoral - băi de soare -Și un…
Acum 5 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, iulie
Ioan Muntean - Panorama literară, iulie 2024
03. (cyberpoem)…
Acum 7 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - eros matinal în Cronopediada grup
Acum 7 ore
Ioan Muntean – eros matinal prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – eros matinal – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024,…
Acum 7 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, iulie
Ioan Muntean - Panorama literară, iulie 2024
03. (cyberpoem)…
Acum 8 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4161. tema: preelectorală
 
Rime: muncește / soare
 
Acum 8 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4161. tema: preelectorală
Tema: GROAPA
 
POLITICIENII DE AZI
 
Sunt toți un pământ și -o apă
Politrucii de doi lei,
Pozând în…
Acum 8 ore
Mai Mult…
-->