trec cu aripi efemere
trec copacii în viori
şi în fluiere de dor,
lutul se preface-n stană,
născocind o altă Ană,
aşteptând mereu să cadă
pe o coamă de baladă,
trec cu aripi efemere
lebedele peste vreme,
apele pădurii-s vii
şi-s pline de ciocârlii;
printre galben, roşu, mov,
trece viaţa în alcov
şi ne mângâie destinul
cu otrava şi cu vinul,
câteodată şi cu soare,
rar de tot doar cu o floare;
pelegrini suntem prin viaţă
cu poveşti crescute-n grai,
jucăm rolul de paiaţă,
în melancolii de mai;
codrul nostru înfrunzit
ne poartă din mit în mit
şi ne vântură lumina
şi ne-amestecă cu tina,
lutind oala şi urciorul,
doina, dragostea şi dorul,
între azi şi niciodată,
spânzurând sufletu-n cer
între tot şi efemer,
şi cerându-ne ca vamă
peste râul ce ne cheamă;
nemilos timpul ne frige,
ne destramă şi ne-nvinge,
nu găsim scăpare-n fugă,
şi nici milă, şi nici rugă,
neştiinda noastră stea
a căzut pe undeva,
printre linişti nemişcate
sub cer de singurătate.
joi, 5 mai 2016
-->
Comentarii
Mulţumesc Lenuş şi Sora Ilzi-Aurora pentru aprecieri.
neştiinda noastră stea
a căzut pe undeva,
printre linişti nemişcate
sub cer de singurătate.
Minunata imagine! Felicitari!