Frământări de umbre stranii
Şi de taine nerostite,
Trec, precum etern trec anii
Şi aucerile-aminte.
Trec nisipuri, se strecoară
Ca-n abisuri, în clepsidră...
Trece viaţa ca o umbră
Pregătită să ne mintă.
Ca zăpezile iertării
Trec spre mâine, iertătoare,
Razele înseninării
Şi cuprind întreaga zare.
Numai sufletu-n adâncu-i
Moare câte o fărâmă,
Moare ca un glas de clopot,
Nelăsând nimic în urmă.
Dorm sub lespezi de cuvinte
Imnuri nerostite încă
Şi iubirea se îngroapă
În tăcerea cea adâncă.

Comentarii
Superba poezia ! Am citit-o cu mare placere.