Trezeşte-mă
Trezeşte-mă, cuvânt rostit în şoapte,
la mese da tăceri, prima zăpadă,
când am să pun oglinzile din carte,
ca sfinte rânduri, toate deodată !
Trezeşte-mă acolo la izvoare,
când zeii şi titanii vor imperii,
sub o furie a slovei care doare,
trezeşte-mă, iubito, în milenii !
Şi am să-ţi fiu, mileniu de iubire,
o frunză, poate o taină în cuvânt,
iubirea care-ţi strigă o nemurire
şi azi şi mâine, pagina de vânt.
Voi fi mereu un dor, râu abătut,
pribeag prin gânduri, vise , sau suspine,
o uşă, la o poartă de sărut,
în neuitarea unui ieri ... sau mâine.
-->
Comentarii