Va fi a ne înfăţişa la tribunalul cuvintelor
şi ele ne vor judeca pre noi
se va ridica, întâi, din jilţ,
cuvântul “mamă”
ne va privi, stăruitor, în ochi
şi nu ne va acuza de nimic
dar noi vom şti…
Al doilea va fi cuvântul “iubire”
rostit mincinos,
sau în joacă
- aşa cum zvârl copiii pietre în fereşti -,
sau cu patima vânătorilor de furtuni
şi noi vom şti…
Copleşitor, se va-nălţa din jilţ al treilea…
cuvantul “Nu”
adresat mamei, iubirii şi Fiinţei
şi noi vom şti…
La urmă,
ni se va da nouă cuvânt
spre apărare
şi vom tăcea…
pentru că ştim…
-->
Comentarii
Multumesc d-na Veronica Carjeu!
Multumesc d-na Dragan!
Nuuuu, sa nu taceti, d-na Boroianu, mai ales cand ma felicitati... :D Multumesc!
Multumesc Lenus!
Meritam sa fim judecati de cuvintele spuse fara acoperirea simtirii adevarate, fara pretuirea valorii lor. Frumos poem!
Frumos!