Curg ape învolburate
și norii plâng
în prag de toamnă
lângă trista cetate
unde amurgul
se destramă
o lacrimă se scurge pe ruine
afară e frig şi vânt
adun din clipa amară
a unui gând, prima amintire
port în priviri întristarea
timpului ce dispare
pe jos cad
petale și frunze ruginii
în mână au rămas
foi ce zboară
din calendar
lumina şi întunericul tace
mă dor tristețile nopții
dintr-un timp
pierdut demult
acum picură tăcerea
doar păsări călătoare
zăresc în zbor
pe cerul mereu schimbător.

Comentarii
Un poem excepțional!
Iubesc foarte mult versurile Tale, dragă Maria!
Ce frumos! Emoționant!
Felicitări pentru poezia sublimă!