Toiene
Aurel Chiorean
Troiene amintiri din toamna noastră una
sub frunza mea ce cade, rostindu-se cuvânt
se vor topi în doruri, pădurea mea nebuna
iubirea ca nălucă, durerea ca avânt.
Curând vor îngheța cuvintele sub brumă
să pot să fiu lumină ieșind din întuneric
să mă trezești iubito, cu un sărut din urmă
să pot să zbor și eu, într-un înalt himeric !
Mi-e drumul doar o cale, pe un pământ sihastru
eu sunt păcat iubirii și ard în dor tăcerii,
am marea lângă mine și visul meu albastru,
mai pot să văd iubito, minunea învierii.
Îți scriu însă acuma, e bine ca să știi,
căci nu mă simt greșeală a lumii de acum
chiar dacă spinii-mi cresc, în dor că nu mai vii,
și-am suflet jăratec și poate prea bătrân.
Te-aștept pe prispa casei și plâng odat' cu sfinții
în timpul ce-a trecut, de-au înflorit copacii
tu ești copilul care și-a renăscut părinții,
le înțeleg iubirea și graiul lor... săracii.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii
Frumoase versuri!