Troiene

[Chiorean Aurel]

Toiene 
Aurel Chiorean 

Troiene amintiri din toamna noastră una 
sub frunza mea ce cade, rostindu-se cuvânt 
se vor topi în doruri, pădurea mea nebuna 
iubirea ca nălucă, durerea ca avânt. 

Curând vor îngheța cuvintele sub brumă 
să pot să fiu lumină ieșind din întuneric 
să mă trezești iubito, cu un sărut din urmă 
să pot să zbor și eu, într-un înalt himeric ! 

Mi-e drumul doar o cale, pe un pământ sihastru 
eu sunt păcat iubirii și ard în dor tăcerii, 
am marea lângă mine și visul meu albastru, 
mai pot să văd iubito, minunea învierii. 

Îți scriu însă acuma, e bine ca să știi, 
căci nu mă simt greșeală a lumii de acum 
chiar dacă spinii-mi cresc, în dor că nu mai vii, 
și-am suflet jăratec și poate prea bătrân. 

Te-aștept pe prispa casei și plâng odat' cu sfinții 
în timpul ce-a trecut, de-au înflorit copacii 
tu ești copilul care și-a renăscut părinții, 
le înțeleg iubirea și graiul lor... săracii.

[Muntean Ioan blog]

Frumoase versuri!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]