Ecoul paşilor se stinge
hohotind surd în tăcerea timpului meu.
Tu crezi c-am învăţat să mă accept
într-un acum imprecis,
eu tac să nu-ţi tulbur amăgirea,
ascult cum trupul îşi scutură frunzişul,
lumina fumegând pe finister în seară.
Au mai rămas în noi himere,
amiezile de vara,
anemică ispită cu tinere dogori
rotindu-se cărunte
pe umerii prea slabi să poarte
rodul grădinilor încă necules,
în sufletul inundat de ceaţă,
şoimii îşi poartă zborul indecis
tot mai aproape de pământ,
ameţiţi de efigiile anotimpului
când puteau săruta soarele.
Eu cred c-ai învăţat să te accepţi,
tu taci să nu-mi tulburi zâmbetul fragil.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23

Comentarii
Multumesc!
Frumos!
Frumoase versuri!
Multumesc!
Ideea este sufletul poemului care îl
ridică la o valoare înaltă...frumos!
Felicitări!
.
Aurora, cu drag
"Eu cred c-ai învăţat să te accepţi,
tu taci să nu-mi tulburi zâmbetul fragil."
Frumoase versuri.