TU EȘTI


TU EȘTI

Tu ești silaba sfântă, cea nevândută fricii,
ce mă însoțește-n drum și noaptea o deșiră,
leoaica ce în savană nu își asmute țâncii,
în umbra care stă, la prada ce se miră.

Tu ești o ființă blândă, lumina ta migrează,
metafore în privire se-agăță în cer pe unde,
surâsul drag din toamnă ce timpul îi curbează,
cuvântul de la maluri, ce-aievea se ascunde.

Ești vorba de pe buze, ce veșnic stau să soarbă,
tot ce este lumină, cuvântul din cenușă,
o primăvară veșnic, cu verdele din iarbă,
cu cânt de nemurire, în prag la mine-n ușă.

Tu ești secunda sfântă, lumina ta strani-va,
când lanțuri cad pe dealuri și se clădesc ca ziduri,
o altă lume-n ceruri cu chipul tău ce fi-va,
o frescă în nemurire...o odă în mii de rânduri.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->