Învălui clipele
râului murmurând
în valea adâncă a luminii
(se scurgea în ritm mai domol).
Cuvintele pier
peste oraşul învăluit în lumina asfinţitului,
înghiţite de gesturi largi,
înnegrite de trecerea timpului.
Umbrele primesc
deasupra porţii late,
tuşele pastelate ale mângâierilor
vestind parcă… eternitatea.
Din întuneric apar drumurile
puzderiei de oameni
gradaţi în vârstele seninătăţii
ce se revărsau.
Fire prelungi se pierd, revin
sătul să tot apăs pedala timpului
în braţele nesfârşitelor bolţi plutind,
spălându-mi ideile păcătoase
în profunzimile inspiraţiei,
să vibreze am făcut, corzi demult uitate
din secunda în care vârfurile visurilor noastre,
se ating…
Anne Marie Bejliu/ Marius Iulian Zinca, Tuşele seninătăţii/ Vibraţie, duet 1 la 1
-->
Comentarii
... iar eu/noi iti multumesc/im Mihaela, o seara frumoasa
Cuvintele sunt vorbe în vânt, pe care acesta le mătură cu vijelia sa, şi de aceea se pierd atunci când nu sunt ascultate. Se învăluiesc în umbre şi umblă surde prin lume.