Te văd şi astăzi coborând
prin gândurile mele,
Când visele se-ascund plângând
la umbra ultimelor stele.
Mă simt o frunză fără vară,
pierdută-n triste galaxii,
Sortită într-un fel să moară
de dorul tău, când nu mai vii.
Şi poşta trece ca să ceară,
de astăzi nu va mai aduce,
Rămân ca plugul care ară
doar vânturile-ntr-o răscruce.
M-am deghizat în amintire,
să trec pe-o uliţă uitată.
Când viaţa este-o amăgire,
tu laşi o poartă descuiată.
Simt iarna asta că mă cheamă
s-adun petale de scânteie,
Dar văd că ai un pic de teamă,
te sperie cuvântul ,,cheie"...
Tu eşti a mea definitiv,
sculptată-n glasul meu pe veci,
Nu cred că ai nici un motiv
din sufletul meu să mai pleci.
Când totul pare-o tragedie,
Se-aprind luminile din soare,
Un ghiocel, din frunze, suie
Spre lumea noastră muritoare.
Deschide ochii primăvară
şi iartă-mă că te-am rugat
Să ne aduci, ca-n prima seară,
petale ce s-au scuturat.
Daniel Luca 04 02 2016
-->
Comentarii
Va multumesc din inima, tuturor!
Minunata cheie! Minunat poem de dragoste! Felicitari!
Semn de placuta lectura si apreciere
,,M-am deghizat în amintire,
să trec pe-o uliţă uitată.
Când viaţa este-o amăgire,
tu laşi o poartă descuiată."
Speranta ramane fereastra spre lumina...
Foarte frumos poemul.